Răspuns:
Cei patru călăreți ai Apocalipsei sunt descriși în Apocalipsa capitolul 6, versetele 1-8. Cei patru călăreți sunt descrieri simbolice ale diferitelor evenimente care vor avea loc la sfârșitul timpului. Primul călăreț al Apocalipsei este menționat în Apocalipsa 6:2: „Am văzut un cal alb, iar cel care-l călărea avea un arc. I-a fost dată o coroană și a venit ca un cuceritor - ca să fie victorios.” Acest prim călăreț cel mai probabil se referă la Antihrist, care va primi autoritate și îi va cuceri pe toți cei care i se opun. Antihristul este un imitator fals al adevăratului Hristos, care, și El, Se va întoarce pe un cal alb (Apocalipsa 19:11-16).

Al doilea călăreț al Apocalipsei apare în Apocalipsa 6:4: „Și s-a arătat un alt cal, un cal roșu. Cel ce stă pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alții, și i s-a dat o sabie mare.” Al doilea călăreț se referă la războiul groaznic care va avea loc la sfârșitul vremii.

Al treilea călăreț este descris în Apocalipsa 6:5-6: „Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă. Și în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul și vinul!” Al treilea călăreț al Apocalipsei se referă la o foamete mare care va avea loc, cel mai probabil ca rezultat la războaielor celui de-al doilea călăreț.

Al patrulea călăreț este menționat în Apocalipsa 6:8: „M-am uitat și iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea, și împreună cu el venea după el Locuința morților. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pământului.” Al patrulea călăreț al Apocalipsei este simbolul morții și al devastării. Pare a fi o combinație a călăreților anteriori. Al patrulea călăreț al Apocalipsei va aduce mai mult război și foamete teribilă, alături de ciumă și boli îngrozitoare. Ce este cel mai incredibil sau înfricoșător este că cei patru călăreți ai Apocalipsei sunt doar „prevestitori” ai unor urgii mai groaznice, care vor veni mai târziu în timpul Necazului celui mare (Apocalipsa capitolele 8-9 și 16).

sursa: https://www.gotquestions.org/Romana/patru-calareti-apocalipsei.html

BLOG - FEMEIA CRESTINA

"Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa,
iar femeia nebună o dărâmă
cu înseşi mâinile ei."
Proverbe 14:1

Facebook

Calatoria lunga

calatoria-lunga

Viata este o calatorie. Va veni clipa cand aceasta calatorie se va sfarsi fie in Rai, fie in Iad. Tu stii in ce directie mergi?

De ce plange Maria?

de ce plange Maria

Saraca Maria...inima ei este ranita chiar de catre cei care spun ca o iubesc. Stii tu de ce?

Creator sau mincinos


Cum a inceput lumea, cum a intrat pacatul in lume si de ce trebuie sa ne incredem in Domnul Isus Hristos.

Probleme cu inima

probleme-cu-inima

Toti ne nastem cu probleme la inima. Inima este mai mult decat muschi, vase de sange, nervi si tesuturi. Ti-ai verificat inima in ultimul timp?